Pagini

Acesta este un Blog cu şi despre scriitorii români contemporani.

sâmbătă, 17 martie 2012

Constantin Pădureanu


              
                          
  


 
Sfântul  Apostol  şi  Evanghelist  Ioan

         Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan era fiul lui Zevedeu şi al Salomei, fratele lui Iacob cel Mare, de meserie pescar şi de loc din Betsaida, locul unde se născuseră fraţii Petru şi Andrei, şi ocupă un loc deosebit în rândul Apostolilor. Deşi pe el şi pe Sfântul Petru Sinedriu i-a considerat ca ”oameni neînvăţaţi şi de rând.” ” Şi văzând ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan şi ştiind că sunt oameni fără carte şi simpli, se mirau; şi îi cunoşteau că fuseseră împreună cu Iisus”.(Faptele Apostolilor IV, 13). Sfântul Apostol Ioan a scris cea de a patra Evanghelie, cartea Apocalipsei şi trei epistole pline de  evlavie. Sfanta Evanghelie dupa Ioan reprezinta sinteza unei propovaduiri apostolice de o jumatate de secol, timp in care esentele s-au decantatintr-o arhitectura greu de egalat prin maretie, soliditate, finete si transparenta.
          Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan isi ia libertatea de a prezenta o alta cronologie a faptelor, de a insista asupra unor minuni omise de predecesorii sai si introduce anumite particularitati in desfasurare evenimentelor sfinte, in vocabulr si in stil. Mesajul Evangheliei este acela de a prezenta misterul hristologic in toata amploarea si profunzimea sa, misterul prin care Logosul (Cuvantul) intrupat, El Insusi Dumnezeu, le descopera oamenilor pe Dumnezeu - Cel – Nevazut, le aduce Lumina si Viata, le asigura cunoasterea si comuniunea intima cu cu Iisus Hristos. Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan era, înainte de toate, omul vieţii spirituale intense şi al credinţei, înclinat spre contemplaţie  mai mult decât spre activităţile directe.
        Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan era aproape de Iisus în cele mai importante momente ale vieţii  si activitatii Mântuitorului. Stătea alături de El la Cina cea de Taină, îl urmăreşte de aproape în timpul procesului şi, singurul dintre Apostoli, asistă la moartea Lui, stând lângă Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Spre deosebire de modul cum a fost prezentat în unele lucrări artistice, Ioan nu era un om molatic şi plăpând; este suficient să ne amintim de supranumele dat de Iisus Hristos fraţilor Iacob şi Ioan: ”Fii ai tunetului”, pentru a înţelege că, atât Ioan, cât şi fratele său aveau un temperament foarte impulsiv, străin de momente de renunţări, ajungând până la intoleranţă.
          În Evanghelia pe care a scris-o Sfântul Apostol Ioan, el spunea despre sine însuşi că era ” ucenicul pe care îl iubea Iisus”. Chiar dacă nu putem pătrunde taina acestei prietenii inefabile, putem presupune o anumită analogie între sufletul ”fiului tunetului” şi acela al Fiului Omului, venit pe pământ să aducă nu numai pacea, dar chiar şi focul. După învierea lui Iisus , Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan era aproape în permanenţă lângă Iisus. Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Galateni, spune despre Petru, Iacob şi Ioan că erau „socotiţi stâlpi ai Bisericii”. În cartea Apocalipsei, el scrie: ” Eu, Ioan, fratele vostru şi împreună cu voi părtaş la necazul şi la împărăţia şi la răbdarea întru Iisus, fost-am în insula ce se cheamă Patmos, pentru cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturisirea lui Iisus. În duh am fost în zi de Duminică, şi-n urma mea am auzit un glas mare ca de trâmbiţă, care zicea:” Ceea ce vezi scrie într-o carte şi trimite-o celor şapte Biserici”.(Apocalipsa Sfântului Ioan, I, 9-11).
         Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan a locuit la Efes, împreună cu mama lui Iisus, sub împăratul Domiţian, cu prilejul unei călătorii la Roma, a fost condamnat să fie ars într-un vas cu ulei încins, dar, deoarece Dumnezeu l-a scăpat cu viaţă, a fost exilat în insula grecească Patmos, unde a avut revelaţia mărturisită în Apocalipsă. La terminarea exilului în Patmos, s-a întors definitiv la Efes, unde a îndemnat creştinii la iubirea aproapelui si la practicarea dragostei frăţeşti, aşa cum face în cele trei epistole rămase de la el.”Iubiţilor, dacă Dumnezeu în acest fel ne-a iubit pe noi, datori suntem ca şi noi să ne iubim unii pe alţii”.(Epistola Sobornicească Întâia a Sfântului Ioan, II, 11). ”Noi Îl iubim pe Dumnezeu, pentru că El ne-a iubit întâi. Dacă cineva zice: Îl iubesc pe Dumnezeu!, dar pe fratele său îl urăşte, mincinos este. Pentru că cel ce nu-şi iubeşte fratele pe care-l vede, nu-L poate iubi pe Dumnezeu pe care nu-L vede. Şi această poruncă o avem de la El: Cel care-L iubeşte pe Dumnezeu, să-l iubească şi pe fratele său”(Epistola Sobornicească Întâia a Sfântului Apostol Ioan, I, 19-21).
         Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan a murit la Efes, la vârsta de peste o sută de ani, şi a fost înmormântat acolo, în timpul împăratului Traian.
       Apocalipsa este ultima scriere a Noului Testament şi prezintă revelaţia făcută Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan în insula grecească Patmos, prin anii 94-95. Denumirea vine de cuvântul grecesc ” apocalypsis”, care înseamnă ” descoperire, dezvăluire”. Apocalipsa este cea mai misterioasă scriere din Sfânta Biblie, constituindu-se într-o carte plină de alegorii şi simboluri în care se prezintă lupta Bisericii în lume cu duhurile rele şi biruinţa prin Iisus Hristos. Principalul motiv al scrierii Apocalipsei a fost Parusia, a doua venire a Domnului.
” Iată, Eu vin curând, şi plata Mea este cu Mine, pentru ca fiecăruia să-i dau după cum îi este fapta. Eu sunt Alfa şi Omega, Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă, Începutul şi Sfârşitul. Fericiţi cei care-şi spală veşmintele, pentru ca să aibă ei putere peste pomul vieţii şi prin porţi să intre’n cetate!” (Apocalipsa, XXII, 12-14).
          Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan pune faţă în faţă Împărăţia lui Dumnezeu şi Biserica martirilor cu puterea imperială. În locul ”fiarei” se află închinarea la ”Mielul înjunghiat”. ”Şi nici un blestem nu va mai fi. Şi tronul lui Dumnezeu şi al Mielului va fi într’nsa, şi  robii  Săi I se vor  închina. Şi ei Îi vor vedea faţa şi numele lui va fi pe frunţile lor. Şi noapte nu va mai fi; şi ei n’au nevoie de lumină de lampă sau de lumină de soare, pentru că Domnul Dumnezeu va lumina peste ei şi vor împărăţi în vecii vecilor.”(Apocalipsa, XXII, 3-5). Pecetea fiarei, presiunile  pe care le va face fiara pentru supunerea şi acapararea lumii, sunt temele principale prezentate în tot conţinutul Apocalipsei. Este foarte important de reţinut faptul că sfârşitul acestei lumi este decis de Dumnezeu şi el va fi atunci când Atotputernicul l-a rânduit.
         Apocalipsa Sfântului Apostol Ioan se încheie cu viziunea cetăţii Ierusalimului care coboară din cer, împodobită ca o mireasă pentru mirele ei şi învăluită în slava lui Dumnezeu. Din tron se va auzi un glas puternic zicând: ”Iată locuirea lui Dumnezeu; şi El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul său şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. Şi El va şterge toată lacrima din ochii lor; şi moarte nu va mai fi; nici bocet, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi lucruri au trecut.(Apocalipsa, XXI, 3-4). Cetatea sfântă nu va mai avea nevoie de soare şi de lună, căci slava lui Dumnezeu o va lumina şi această slavă nu este decât lumina care a strălucit pe Tabor.
          Noul Ierusalim, care se pogoară din cer, este identificat cu Împărăţia lui Dumnezeu. Chipul miresei pregătite pentru întâmpinarea Mirelui exprimă creaţia înălţată pe o treaptă existenţială superioară. În noul Ierusalim îşi va găsi locul întreaga creaţie transfigurată şi, tot ceea ce a fost creat, va fi salvat.

                                                  Iubeşte-ţi  aproapele
      
         Într-o după-amiază, spre sfârşitul verii, se întâlniră pe Drumul European 70, din Rudarii Olteniei, popa Daniel Câmpeanu, preotul paroh al satului, şi Nicolae Durac, un gospodar cu o familie numeroasă. De cum îl văzu, părintele îl luă în primire oarecum supărat:
-           Nicolae, aseară, i-am găsit, lângă Brutăria lui Lisandru Furnigă, pe George Bălan şi Vasile Gligă certându-se pe mejdina dintre viile lor din Faţa Merilor. Am intrat în vorbă cu ei şi am reuşit, în cele din urmă, să îi împac şi să-şi dea mâna la plecare. Am  văzut că tu, Nicolae, ai trecut pe lângă ei, înaintea mea, fără măcar să-i bagi in seama şi te-ai dus în treaba ta. Ba mai mult decât atât Vasile Gligă este rudă cu tine şi nevestele voastre sunt surori. Cum de ai putut să ai un asemenea comportament?! Crezi că ai făcut o faptă bună sau una rea în faţa lui Dumnezeu?!
-           Părinte, îi răspunse Nicolae Durac, eu nu prea cred că este aşa de important ceea ce fac eu. Dumnezeu este puternic  şi, dacă vrea să mă mântuiască, o va face, iar, dacă nu, n-o va face, indiferent de faptele mele…
-           Vai, Nicolae, cum poţi să vorbeşti aşa?! îi zise cu blândeţe preotul Daniel Câmpeanu. Ia spune lu’ taica popa de unde vii tu acum cu sapa în spinare?
-           Păi de unde, prea cucernice! De la grădină. Plecai cu noapte în cap, când trecu trenul de Calafat, la ora cinci, eram în capul locului şi muncii de mă spetii, de mă dor mâinile. Sper din tot sufletul, ca Dumnezeu, după cât trăsei în jug, să-mi umple carul de legume şi fructe…că ştiţi bine că am mulţi pe lângă masă.
-           Ştiu, Nicolae, aşa este, dar nu crezi că este la fel cu viaţa şi păcatele tale?! Dacă Dumnezeu vrea să ai roade bogate, o să le găseşti pe toate într-o dimineaţă, dar,dacă nu vrea, de ce îţi rupi oasele degeaba?! Ţi se pare normal ?!
-           Nu, părinte! Dacă nu dau din gheare, cum aş putea să am de-ale gurii pentru cei patru copii ai mei şi pentru nevastă…
-           Ai dreptate, Nicolae, zise preotul Daniel Câmpeanu, dacă munceşti cu drag, Dumnezeu îţi dă o recoltă bună. Şi tot aşa dacă trăieşti fără de păcat, purtându-ţi şi ţie de grijă, copiilor şi nevestei, dar şi celor din jurul tău, atunci Dumnezeu Atotputernicul se îndură de tine şi, chiar dacă ai greşit în viaţă, îţi iartă păcatele, iar la Judecata de Apoi vei fi mântuit. Să nu mai faci niciodată ca aseară! Dacă poţi să ajuţi pe cineva, chiar cu un sfat sau cu o vorbă bună, s-o faci imediat, pentru că indiferenţa este un mare păcat şi trebuie să fim atenţi la tot ce întâlnim în viaţă, că toată lumea este grădina de care noi toţi trebuie să avem grijă. Numai cine îşi iubeşte aproapele, îl iubeşte pe Dumnezeu.
           
"Fragment din volumul Grecia - pamant sfant si apostolic"

 Craiova, 2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu