Al.D.Funduianu

 

 "Literatura română a trecut deja frontiera..."






1. Pentru un scriitor, destinul şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale fundamentale. Ce rol au jucat (joacă) acestea în viaţa dumneavoastră ?

 Nu am nici un interes pentru horoscopul de ziar, dar – oricât aş încerca – nu pot să mă sustrag influenţelor astrale primordiale.

M-am născut la 1 martie, în miezul Zodiei Peştilor (pretabilă, zice-se, profesilor artistice). Crescut într-un mediu natural deloc lipsit de pitoresc, am fost mereu în relaţie de vecinătate, ba chiar de afecţiune cu toate elementele naturii. Colţul ierbii, bâzâitul gâzelor, lacul, s(e)ara pe deal, discul mirific al lunii, gustul poamelor, migraţia păsărilor, sacrificarea salcâmului din curte, primii fulgi sau troienile abundente şi toate cele, câte şi mai câte, erau pentru mine constatări extrem de concrete. Le-am trăit aevea, înainte de a le redescoperi (nu fără emoţii şi încântare) în paginile cărţilor de literatură.

Fascinat de farmecul naturii, plus o anume sensibilitate nativă, eram etichetat din copilărie, încă, drept… visător. Spre regretul meu, cu timpul, concretul s-a retras (de fapt, eu m-am îndepărtat de el), vie în fiinţa mea mai rămânând doar metafora.

…Aşadar, ca să răspund şi la întrebare, prioritar destinul. Opţiunea, pasul următor. Destul de timid şi de puţin consistent, din păcate. Aş relua aici şi opinia lui Titi Ignat: ”E greu să formulezi răspunsuri simple, necontaminate de emfază la astfel de întrebări”.

 2. Istoria literaturii consemnează, uneori, arbitrar momentul debutului unui scriitor. Pentru dvs., când credeţi că s-a produs (cu adevărat) acest eveniment? Vorbiţi-ne câte ceva despre primele încercări literare.

             “Şi iată…” (versuri), Editura EIDOS, 1995. Debut editorial „forţat” oarecum de doi tineri superbi, studenţi pe atunci. Intelectuali de marcă astăzi: Dana Iurescu şi Dan Lungu (universitar şi scriitor consacrat, marca elită, fără ghilimele!).

Primele încercări literare? Din şcoală, liceu… Am fost coleg de clasă, la Liceul ”A. T. Laurian”, printre alţii, cu Teodora Dănilă (sora cunoscutei  ziariste şi scriitoare Mariana Brăescu)  şi cu Jana Segal (actualmente, reporter special la Radio Cohl, Israel), care ne striveau, pur şi simplu, prin calitatea şi acurateţea limbajului, dar şi prin cultură generală. Ca  ilustru fiu de ţăran ce mă ştiam, cu poezia  în suflet, ba şi prin carneţelele din buzunare, nu prea-mi amintesc să-mi fi deschis inima vreodată, în public…

 3. Care a fost drumul până la prima carte ?

 Lung şi… neaşteptat! Chiar dacă încă din 1979, maestrul Lucian Valea, lansând la Tudora “Oameni pe care i-am iubit” încerca să mă provoace cu autograful: “Domnului Alexandru Funduianu, cu afecţiune, în aşteptarea cărţii sale, pe care o doresc sinceră şi pură ca  matematicile”. Spre marele meu regret, nu a mai prins acest moment.

 4. Ce personalitate (personalităţi), grupare literară, prieteni, eveniment biografic etc., v-au influenţat viaţa ca om şi scriitor?

 Destui! Pe câţiva i-am şi numit deja. Pe alţii îi rog să mă creadă că nu i-am uitat. Nu-i pot omite, însă, pe Georgică Manole, cel cu care am ucenicit, din tinereţe, întreţinându-ne reciproc pasiunea literară comună (suspectă multor colegi, din studenţia noastră la matematici) şi nici pe cel în „Atelierul …” căruia m-am aflat deseori, în „Luceafărul” deceniului VIII, regretatul mare poet Geo Dumitrescu. În prezent, mă bucur de compania  a doi scriitori importanţi, Petruţ Pârvescu şi Cezar Florescu, colegi de cancelarie şi de frecvente schimburi de idei…

 5. Raportul dintre conştiinţă, politică şi gândirea liberă, constituie o mare problemă a lumii contemporane. În aceste condiţii, care este, după dvs., raportul dintre cetăţean şi scriitor, dintre scriitor şi putere?

 Dacă le mai rămâne ceva mărunţiş după ce stau împreună la coadă să-şi plătească impozitele, (şi)  cetăţeanul şi scriitorul (când nu sunt chiar unul şi acelaşi) stau la mese vecine, la o cafea, pe terasa Unirii. Cu puterea e de preferat să nu se bată pe umeri, nici chiar dacă e ademenit/invitat. Scriitorul are de lucru.

 6. Literatura – la frontiera mileniului III. Din această perspectivă cum apare, pentru dvs., literatura română contemporană?

 Promovată de voci autorizate, prin reviste de specialitate sau edituri, literatura română a trecut deja frontiera. Frontiera timpului, în primul rand, dar şi cea a spaţiului/geografică.„Poezia bună vine de la Botoşani” scria nu demult, în pagina de cultură, un prestigios cotidian central. Era vizat Dan Sociu. Alături de care vin o pleiadă de alţi tineri sau mai puţin tineri, dar talentaţi scriitori. Să-i mai amintim doar pe Cristian Bădiliţă şi Dan Lungu, fără a-i uita pe alţii consacraţi, membri ai Uniunii Scriitorilor. Şi nu-s Botoşanii singuri pe harta spiritualităţii şi literaturii româneşti!...  Cele 20 de volume antologice aparţinând poeţilor laureaţi ai Premiului Naţional de Poezie “Mihai Eminescu” – Opera Omnia - , îngrijite de Gellu Dorian, constituie un adevărat tezaur literar/cultural românesc. După cum cunosc şi scriitori  români remarcabili care trăiesc, scriu şi publică în străinătate/diaspora (Franţa, Germania, Elveţia, Italia, Israel, S.U.A. etc).

 7. Credeţi că există un timp anume pentru creaţie sau este vorba despre un anumit „program” al scriitorului? La ce lucraţi în prezent?…Pe când o nouă carte?…

 Dacă eşti consecvent, serios, îţi respecţi statutul de scriitor, îţi faci şi program. De ce nu? Eu nu sunt capabil să respect asemenea obiective. Scriu puţin, sporadic şi cu entuziasm din ce în ce mai reţinut.

Pe când o nouă carte? Nu ştiu! Oricând posibil(ă), niciodată certitudine(…).  Nu mai sunt tânăr şi nici nu (mai) cred foarte tare în steaua scrisului meu, aşa încât… am ales/ prefer lectura. Mai de folos îmi este cititul. Mă consolez şi mă mulţumesc să citesc şi, uneori, să scriu despre cărţile altora. Mai harnici /mai înzestraţi/ mai inspiraţi decât mine. Şi chiar dacă Ibrăileanu considera creaţia “superioară analizei”, scriind cu onestitate şi dreaptă judecată (semnale editoriale/cronici de întâmpinare), nu am deloc motive de regret. Dimpotrivă! Ecourile pe care le primesc întrec  (ne)aşteptările…

7 + UNU.

Se  vorbeşte…

Se mai vorbeşte încă

- prin semne -

că istoria s-a făcut şi

s-a scris

anevoie

de spaima gloriei

cum cineva îşi contura câteva idei

personale

spre a le face cunoscute semenilor

se şi pomenea somat din eter:

-          distruge imediat

manifestele!

numai Pomul

când  simte că are de spus ceva

fundamental –

înfloreşte…

Botoşani, 2012