Poemul
A venit
vremea să-mi adun singuratatea ca pe o sumă mica
de bani.
A venit
vremea să-mi termin poemul.
Strigătele
s-au
ispravit,
marile ploi sunt şi ele pe sfârşite.
Departe,
peste oceane de sticlă
cascada
genunchilor tăi se sparge de stânci.
Acum va
trebui să-mi termin şi eu poemul -
ca să pot să
traiesc
va trebui
să-l închei ca pe o veche uniformă militară;
va fi ca şi
cum voi pleca într-o lungă călatorie.
Voi închide
uşa, voi scrie pe ziduri cu sânge de miel,
voi bate în
cuie fereastra - dâre groase de var voi trage pe garduri, îmi voi umple trupul
cu grăsime de urs mă voi bâlbâi groaznic.
Acum, numai
să pun drugul la uşa - numai să deschid robinetele casei, să strige
lumina;
El trebuie să
apară, trebuie să fie prin apropriere.
Ma voi tunde
garcon, il voi vâna fără milă.
Fara milă
voi smulge poşeta bătrânei de la subsol voi răscoli în întunericul ei mirosind
a lavandă voi călca în picioare scrisorile de pe front,
poliţele de
asigurare;
El trebuie
să fie aici!
Voi cauta în
dulapiorul de medicamente, cu foarfecele îi voi decupa fotografia - cu
foarfecele îmi voi face loc prin mulţime, cu foarfecele bătrânei doamne îmi voi
decupa
o casă, o
iubită, un vis.
Dar el este
pe aproape - o simt - pentru blana acestui poem sunt în stare să-mi uit
prietenii, sa-mi vând sufletul să-mi vopsesc, încet faţa cu cenuşa marilor
biblioteci ale lumii!
A venit în
sfârşit vremea să-mi termin si eu poemul.
Acum, chiar
acum (numai puţin, va rog - înca puţin, va
implor)
cu poemul
acesta imi voi caştiga viaţa.
El a si
fost, poate a şi trecut
Lasaţi-mă
numai să-l încep.
Lasaţi-mă
numai să-l termin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu