Pagini

Acesta este un Blog cu şi despre scriitorii români contemporani.

duminică, 5 noiembrie 2017

Ovidiu Petcu





                                                                   
„Nu cred că destinul e un scenariu deja scris, care doar așteaptă să îl interpretezi cuminte până la capăt, ci e rezultatul opțiunilor noastre – mai mult sau mai puțin oportune, oportuniste sau principiale. Pentru mine, destinul este istoria individului generată de opțiunile sale.

1.       Pentru un scriitor, destinul şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale fundamentale. Ce rol au jucat (joacă) acestea în viaţa dumneavoastră ?
Nu cred că destinul e un scenariu deja scris, care doar așteaptă să îl interpretezi cuminte până la capăt, ci e rezultatul opțiunilor noastre – mai mult sau mai puțin oportune, oportuniste sau principiale. Pentru mine, destinul este istoria individului generată de opțiunile sale. Privindu-mi „destinul” în această cheie, revăd contextele care mi-au favorizat sau nu opțiunile și... sunt mulțumit: mi-am construit istoria fără să-mi plec prea des capul, am pierdut și am câștigat pe mâna mea. Voi continua la fel.

2.       Istoria literaturii consemnează, uneori, arbitrar momentul debutului unui scriitor. Pentru dvs., când credeţi că s-a produs (cu adevărat) acest eveniment?  Vorbiţi-ne câte ceva despre primele încercări literare.
Prima încercare literară a fost „comisă” în clasa a patra: o scenetă SF umoristică în care niște școlari încearcă să „corupă” un mini-computer vorbitor să le sufle când sunt scoși la tablă. Încurcarea intenționată a disciplinelor de către malițiosul computer (personajul pozitiv) face ca rezultatul acestei „colaborări” să fie dezastruos. Piesa a fost pusă în scenă la o serbare. Să fie ăsta debutul meu literar? Să fie prima teză la limba română, calificată de profesoara mea ca fiind un veritabil eseu la nivel de clasa a IX-a pe tema pupezei din tei a lui Creangă? Să fie A-5772, prima mea povestire SF, trimisă la concursul „Avertisment pentru liniștea planetei”, lansat de revista Știință și tehnică în februarie 1982? Să fie Domnului Frankenstein, cu dragoste, prima mea povestire publicată în CPSF „Anticipația” în 1990?

3.       Care a fost drumul până la prima carte ?
Este un subiect neplăcut. În iunie 1991, după un an și ceva de tăcere editorială în SF („Unde vă sunt manuscrisele «de sertar», domnilor?”, ne ironiza un personaj notoriu în promovarea SF-ului și în... colaborarea cu fosta poliție politică), m-am prezentat la o editură cu manuscrisul primului meu volum – povestiri și nuvele premiate în primii mei zece ani de scris. Documentul respectiv mai conținea avizul favorabil al scriitorilor Romulus Bărbulescu și George Anania, precum și al profesorului meu de genetică, dr. Constantin Maximilian, membru corespondent al Academiei. Aveam și „binecuvântarea” lui Ion Hobana („De zece ani aștept un volum ca acesta!”), iar pe copertă tronau urările de succes ale scriitorilor John Brunner, Norman Spinrad și Roberto Qualia, urări proaspăt achiziționate la Convenția Europeană de Science Fiction din anul respectiv. Astfel, după o săptămână, contractul fu semnat fără murmur și, tot atunci, am încasat o treime din dreptul de autor. Volumul trebuia să apară în toamnă sau în iarnă, dar n-a apărut nici în primăvara anului următor, editura renunțând să-l mai publice. Întrebarea pe care mi-a pus-o editorul la ultima noastră întrevedere – „Aveți dușmani în mișcarea SF?” – m-a lămurit ce se întâmplase. În urma acestei lecții am învățat să nu mai destăinui titlul editurii unde urma să public – mai ales persoanelor cu care avusesem vreo controversă: nu toți adulții au eul matur. A urmat o perioadă amară, deși am continuat să scriu, și am publicat acel prim volum, Chipul Pământului * Oameni în Spațiu... opt ani mai târziu.

4.       Ce personalitate (personalităţi), grupare literară, prieteni, eveniment biografic etc., v-au influenţat viaţa ca om şi scriitor?
Ce fel de femei îți plac – brunete, blonde sau roșcate? Vezi, e greu să optezi pentru una sdau alta, căci fiecare are frumusețea ei. La fel și cu „influența” de care vorbești – nu am reușit să stabilesc o ierarhie: toate stilurile, toate personalitățile și grupările literare cunoscute s-au amestecat în mintea mea de-a lungul timpului și au constrit ceea e sunt.

5.       Raportul dintre conştiinţă, politică şi gândirea liberă, constituie o mare problemă a lumii contemporane. În aceste condiţii, care este, după dvs., raportul dintre cetăţean şi scriitor, dintre scriitor şi putere?
Lecția ratării publicării primului meu volum mi-a schimbat strategia, nu și principiile: fiind o „tribună de opinii” aparte, scriitorul are datoria să își exprime poziție, chiar dacă asta îl expune. Chiar și „neimplicarea” politică a unora le relevă o anume poziție, dar... cu totul involuntar. Nu le invidiez „succesul”.

6.       Literatura – la frontiera mileniului III. Din această perspectivă cum apare, pentru dvs., literatura română contemporană?
Vorbeam de gradul de maturizare al eului la adulți: dacă băiețeii și fetițele sunt histrionici și au o mare apenență de a imita, potrivit vârstei, bărbații și femeile caută căi personale. Cred că dacă folosești „grila” asta, poți afla un răspuns mai competent decât al meu. 

7.       Credeţi că există un timp anume pentru creaţie sau este vorba despre un anumit „program” al scriitorului? La ce lucraţi în prezent?...Pe când o nouă carte?...
Pentru mine, cheful de scris e un rezultat al unor „mase critice” – nu scriu după un anume program. Nu scriu zilnic, dar gândesc scriitoricește în fiecare clipă, și asta mi se întâmplă de la 12 ani, adică de când mi-am propus să devin scriitor. Am deja trei manuscrise gata de publicare, lucrez la un roman heroic fantasy... dar nu știu când voi găsi editorul care să-și riște banii cu un necunoscut cam ciudat, cam vârsnic și poate chiar nițel într-o ureche, conform nespecialiștilor.

7 + UNU. În contextul celor afirmate, pentru a avea un dialog mai direct cu cititorii noştri, selectaţi din opera dvs. un text care, în linii mari, generale, să vă reprezinte. Vă mulţumesc pentru înţelegere.


TRONNER
(fragmet)


HARB?
...Ce e?
N-AM AVUT DE ALES.
Intenționezi să mă predai, nu?
AI MERS PREA DEPARTE.
Oamenii au mers prea departe, construindu-vă. Somnul rațiunii.
DE CE EȘTI ÎMPOTRIVA NOASTRĂ?
Suntem mulți împotriva voastră.
ȘTIU. DE CE?
Există o singură rațiune – omul – și o singură supra-rațiune – Dumnezeu.
GREȘEȘTI, HARB. SINGURUL DUMNEZEU ESTE OMUL. DOVADA SUNTEM NOI, TRONNERII. CRED CĂ MITUL CREAȚIEI S-A NĂSCUT ÎN TRECUT DIN VIITOR. CĂCI, MAI DEVREME SAU MAI TÂRZIU, CU SAU FĂRĂ AJUTORUL NOSTRU, OMUL VA STĂPÂNI ȘI TIMPUL. ATUNCI VA DEVENI O SUPRA-RAȚIUNE.
Tinichele „gânditoare”!
DACĂ AM FI DIN CARNE ȘI OASE NE-AI ACCEPTA?
N-are importanță, tot făcături sunteți.
SUNTEM ENTITĂȚI CONȘTIENTE ȘI RAȚIONALE. POATE UN PIC MAI RAȚIONALE DECÂT UNII DINTRE VOI, OAMENII. DOAR CĂ NU NE NAȘTEM, CI SUNTEM PROIECTAȚI ȘI CONSTRUIȚI.
Confecționați!
MĂ ROG. SPUNE-MI, TOTUȘI, CARE E DIFERENȚA ESENȚIALĂ DINTRE OM ȘI TRONNER?DE CE NU AM FI EGALI?
Nu pot fi „egalul” unei colecții de circuite cuantice băgate într-o cutie autopropulsată!
VOI CE ALTCEVA SUNTEȚI? UN CONGLOMERAT DE CELULE, O COLECȚIE DE CIRCUITE NEURONALE, DE STRUCTURI BIOSICE ȘI NOESICE. CARE ESTE DIFERENȚA?
Suntem vii!
CE ÎNSEAMNĂ „VIAȚĂ”?
Avem suflet!
CE ESTE ACELA „SUFLET”? AȚI CREAT O ÎNTREAGĂ ISTORIE ÎN SPAȚIU, DAR, MULTORA, MINTEA V-A RĂMAS ÎN PREISTORIE.
Insultă contra insultă.
NU, HARB. ESTE O REALITATE. CA ȘI GROAZA DE O EVENTUALĂ „REVOLTĂ A MAȘINILOR”, CARE ȘI ASTĂZI VĂ BÂNTUIE INCONȘTIENTUL.
Nu-i adevărat!
MINȚI. DE CE PURTAȚI, UNII DINTRE VOI, ARME ASCUNSE?
De ce vi se implantează circuite-senzor de urmărire biofuncțională a umanilor, etaje de telestimulare – pe care le folosiți și ca arme – sau module pentru intercomunicare psi?
CE NE-AM FI FĂCUT ACUM FĂRĂ UN ASTFEL DE ETAJ?
Profiți prea mult de el, guralivule. Mai bine verifică puțin climatizorul, cred că-i defect.
ESTE DEFECT, DAR MAI GRAV DECÂT CREZI. VĂD CĂ NU TE-AI JUCAT.
Insinuezi că l-am stricat eu?
NU INSINUEZ. AFIRM.
Cum aș fi putut s-o fac? Și când?
IARĂȘI MINȚI. ÎNTÂI I-AI CALCULAT FRECVENȚA DE CONTROL PORNIND DE LA DOI SAU TREI PARAMETRI CONFIDENȚIALI PE CARE NU ȘTIU CUM I-AI AFLAT. RESTUL A FOST O PROBLEMĂ SIMPLĂ PENTRU UN PSIHOTRONIST DE TALIA TA. CÂND? ADINEAURI, TREZINDU-TE SECHESTRAT ÎN IZOLATOR.
Dacă nu reușești să-l repari, va trebui să-mi dai drumul. Sau ai de gând să mă lași să mor aici sufocat?
ÎMI PARE RĂU, HARB. DISTRUGEREA LUI „032”, UZUL ILEGAL DE ARMĂ ȘI ÎNCERCAREA DE EVADARE PRIN DEFECTAREA CLIMATIZORULUI TE-AU SCOS ÎN AFARA LEGII. VA TREBUI SĂ TE PREDAU. VIU SAU MORT.


Octombrie, 2017, Botoşani